Centrul de Cercetare-Inovare și Încercări în Zbor (C.C.I.I.Z.) Craiova este o unitate militară cu profil de cercetare aplicativă în domeniul încercărilor la sol și în zbor pentru aeronave militare și civile, motoare de aviație, echipamente de bord, armamente și muniții de aviație. C.C.I.I.Z face parte din structura Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (A.C.T.T.M.), coordonată de Direcția Generală pentru Armamente (D.G.A.). C.C.I.I.Z., denumit în continuare Centru, este instituția care asigură competența științifică de testare și evaluare a Direcției Generale pentru Armamente, în cadrul programelor de achiziții pentru înzestrarea aviației militare. Conform ordinului nr. 6 / 2001 al șefului SMFA, Centrul este singura structură desemnată pentru conducerea, organizarea și desfășurarea activităților de experimentare, dezvoltare, testare și evaluare pentru rachete, muniții de aviație, armament și alte produse speciale destinate Forțelor Aeriene. La 01.04.1974 s-a înființat Centrul de Încercări în Zbor Craiova (C.I.Z.) , devenit din 1991 CIZ- SA, iar din 2003 s-a numit Centrul de Cercetări și Încercări în Zbor. Prin Ordinul ministrului Apărării Naţionale nr. M1/1998, centrul a fost integrat în structura ACTTM, alături de alte patru centre de cercetare-inovare.
Testarea și Evaluarea de Dezvoltare (TED) urmărește îndeplinirea specificațiilor contractuale și atingerea valorilor parametrilor tehnici critici. Testarea și Evaluarea Operașională (TEO) urmărește eficacitatea și capacitatea de a raspunde cerințelor operaționale și logistice. Testarea și Evaluarea prin Trageri Reale (TETR) urmărește eficacitatea armamentului și muniției în tragerile reale în ținte terestre, maritime sau aeriene, după caz. T&E are la baza Documentul cu Cerintele Operationale (DCO) și se desfasoară pe baza Planului de T&E. Prin procesul de T&E se determină obiectiv conformitatea între cerințele utilizatorului și performanțele produsului oferite de furnizor, în scopul dotării cu tehnică performantă, luându-se în considerare și raportul cost-eficiență operatională. Testatorul asigură managementul și execuția programelor de T&E, având competența de a gestiona cerințele, de a elabora planurile de T&E, de a executa T&E și de a înainta rapoartele de T&E.
Centrul efectuează, în principal, TED având personal specializat, suport Hardware (H&W) de sol și ambarcat, precum și pachete Software (S&W) dedicate pentru :
– întocmirea procedurilor de testare la sol și în zbor pentru fiecare obiectiv prevăzut în planul de testare;
– proiectarea, realizarea și implementarea pe aeronavă a sistemelor de instrumentare și măsurare; executarea testelor la sol și în zbor;
– măsurarea la sol și în zbor a parametrilor de interes ai aeronavei;
– achiziția și prelucrarea în timp real sau în postprelucrare a parametrilor;
– conversia informațiilor înregistrate în mărimi fizice și prelucrarea acestora cu proceduri de calcul adecvate;
– redactarea rezultatelor testării întrun format accesibil utilizatorului.
Centrul dispune de dotări moderne pentru desfășurarea activităților de cercetare știintifică, testare-evaluare și mentenanță: pavilionul tehnico-administrativ, unde se află secțiile cu laboratoarele de cercetare aplicativă , secția piloti încercare, navigaţie şi meteorologie și personalul administrativ; hangarul și anexa tehnică unde se află secția pregătire aeronave și asigurare zbor și staționează aeronavele pentru testare. Aici se afla dotările pentru efectuarea încercărilor și lucrărilor de mentenanță și pregătire pentru zbor la aeronave. În apropiere se află turnul pentru executarea filmărilor; parcul de tehnică, dotat cu autospeciale de deservire a zborului și mijloace auto de transport; depozite/magazii de materiale ( CL, materiale tehnice și altele).
Pentru încercări la sol și în zbor unitatea dispune de sisteme numerice și analogice de sol și ambarcate pentru achiziția datelor, traductori, adaptori și amplificatoare performante specifice măsurărilor aeromecanice de aviație, camere video ambarcabile, camere rapide de filmare și echipament de redare, cartele de achiziție conectate la calculatoare PC, soft specializat pentru exploatarea informațiilor înregistrate la bord, echipament de sol și ambarcat pentru codarea / decodarea informașiilor, statia sol de teletransmisie cu prelucrarea în timp real / postprelucrare a parametrilor urmăriți, cineteodolit pentru filmarea aeronavelor la decolare și aterizare, echipamente specializate pentru briefing-ul și debriefing-ul zborurilor, truse electronice pentru determinări gravimetrice la aeronave, aparatură pentru etalonarea traductorilor și verificarea metrologică a mijloacelor de masurare, rețeaua de calculatoare, inclusiv cu S/W licențiate.
Fiecare probă de testare în zbor a unei aeronave sau a unui produs aeronautic este anterior susținută de un program complex de testare la sol, pentru a estima domeniul de zbor sau de funcționare .
a)Probe de sol.
Pentru fiecare configurație de înarmare / acroșare a aeronavei se execută:
– estimarea diagramei de manevră a aeronavei;
– estimarea sarcinilor globale pe acrosaje și a stării de oboseală a aripii;
– probe mecano-climatice și funcționale pentru elemente din configurația de testat;
– verificarea separării în condiții de sol și estimarea anvelopei de lansare. Se va face o etalonare pentru fixarea camerelor de luat vederi pe aeronavă (cu identificarea matricilor de rotație);
– compatibilitatea electrică, mecanică, determinarea masei și a limitei de variație a poziției centrului de greutate a aeronavei (centrajul). Se verifică cu atenție comportamentul componentelor mecanice, electrice, auxiliare (carburant, presurizare, etc.) ale aeronavei cât și ale armamentului;
– încercările de vibrații și de măsurare a nivelului de solicitare a aeronavei. Se verifică cu mare atenție comportarea la vibrații a noii configurații, se determină frecvența de rezonanță și se estimează riscul apariției flutterului în anvelopa de zbor;
– verificarea functionării sistemului de lansare și autorizarea configurației pentru executarea probelor în zbor;
– teste de compatibilitate electromagnetică și interferența electromagnetică;
– stabilirea obiectivelor programului de testare în zbor , dezvoltarea instrumentelor H&W si S&W pentru investigarea în zbor și dezvoltarea procedurilor de prelucrare și analiză a datelor.
b) Probe în zbor
Încercarile în zbor se fac pentru definirea domeniului de acroșare, identificându-se comportamentul configurației avion- încărcătură, calitatea zborului acestui sistem, performanțele sale, comportamentul materialelor de la bord. Încercarile de separare în zbor se fac în scopul definirii domeniilor de tragere, separării selective sau largării de avarie a încărcăturii (pe poziția inertă). Pentru a obține traiectoriile relative de separare a încărcăturii în raport cu aeronava , se urmărește separarea prin două camere care filmează din două unghiuri diferite, iar exploatarea rezultatelor se face pe stația de lucru folosind un program de restituire interactivă a traiectoriei încărcăturii. Pentru siguranța probelor în zbor, la T&E acrosajelor se au în vedere aspectele referitoare la posibilitatea coliziunii aeronavă-acrosaj, în primele momente ale separării acrosajului de aeronavă, apariția unor tensiuni induse în structură la momentul separării și posibilitatea unor eventuale deplasări necontrolate ale aeronavei. Se va ține cont și de condițiile inițiale de zbor ale armei (rachetei), respectându-se altitudinea de zbor calculată a aeronavei pentru faza de separare .
Se efectuează urmatoarele probe în zbor :
– determinarea anvelopei de zbor. Se verifică comportarea aeronavei la limita diagramei de manevră, în configurații simetrice și asimetrice;
– verificarea functionării sistemelor și echipamentelor de bord;
– determinarea calităților de zbor. Se verifică stabilitatea longitudinală în configurațiile simetrice și asimetrice. Stabilitatea statică se verifică pentru configurații reprezentative, iar cea dinamică în modurile fugoid și rapid. Verificarea stabilității laterale se verifică, pentru configurații simetrice și asimetrice, în ruliu olandez, ruliu aperiodic, modul spiral și se verifică și comportarea neutră a unghiului de azimut.
– determinarea performanțelor de zbor: viteza minimă (configurații simetrice și asimetrice), viteza maximă (în ambele configurații), plafon, distanță maximă de zbor, durată maximă de zbor; performanța în ruliu (ambele configurații); performanța de viraj (ambele configurații); performanțe de decolare-aterizare (ambele configurații); verificarea performanțelor în zbor acrobatic, când este cazul;
– măsurarea vibrațiilor pentru identificarea eventualelor zone din anvelopa de zbor în care pot apărea valori apropiate ale frecvenței de excitație de cea proprie aeronavă-încărcătură;
– determinarea anvelopei de lansare / utilizare a încărcăturii acroșate / armamentului montat fix pentru configurații simetrice și asimetrice.
Se determină limitele domeniului de zbor ale aeronavei în care se utilizează , în siguranță, armamentul și încărcătura acroșată. Se efectuează urmatoarele probe: studiul separarii produselor acroșate de aeronavă (prin largare, tragere, lansare) care vizează domeniul de zbor în care separarea este sigură; masurarea vibrațiilor la lansare; verificarea functionării produselor (stabilitatea în funcționare, precizia indicării sau măsurării, corectitudinea simbologiei, etc.); verificarea preciziei / acurateții lansării sau tragerii și certificarea sistemelor de ochire.
Fiecare test prezintă particularități de zbor și introduce restrictii în funcție de care s-a dimensionat domeniul de zbor și de largare pentru fiecare configurație de înarmare / echipare testate. Pentru testarea în zbor se utilizează un sistem ambarcat de achiziție și transmitere a datelor, a cărui configurație se modifică funcție de test.
Centrul a efectuat încercări în zbor în vederea omologării diverselor categorii de avioane militare și armament de aviație, respectând cu strictețe prevederile regulamentelor internaționale din clasa MIL, AvP 970, AIR 2004 și a standardelor militare naționale. În Centru s-au desfășurat activități de cercetare științifică și testare- evaluare repartizatedin planurile sectoriale de cercetare-dezvoltare pentru tehnică și tehnologii militare precum și din programele naționale de cercetare, dezvoltare și inovare ( competitie de proiecte sub egida Ministerului Educației și Cercetării). Participarea piloților de încercare și cercetătorilor științifici cu lucrări de cercetare științifică și alte rezultate ale activității de cercetare-inovare,dupa caz, la simpozioane, sesiuni de comunicări științifice, workshop-uri, expoziții de tehnică militară, mitinguri aeriene, demonstrații aeriene organizate sau aprobate, după caz, de către Departamentul pentru Armamente, A.C.T.T.M. , Academia Tehnică Militară și entități aeronautice.
De-a lungul timpului, Centrul a avut preocupări privind :
– testarea și omologarea avioanelor IAR-93, toate variantele
– testarea și omologarea avioanelor IAR-99 Standard și Șoim
– promovarea aeronavelor IAR-93 și IAR-99 în cadrul manifestărilor aviatice în țară și străinătate
– omologarea echipamentelor, sistemelor de bord asimilate de industria de aviație, armamentului și muniției de aviație
– testarea și evaluarea în vederea omologării variantei de echipare cu sistem de localizare bazat pe radiobaliză de urgență ELT a avionului IAR-99 Standard și Șoim / avionului AN-26/30;
– testarea și evaluarea în vederea omologării variantei de echipare a avionului AN-30 cu sistem aerofoto digital de cercetare aeriană și utilizare în cadrul misiunilor Tratatului privind Cerul Deschis;
– realizarea sistemului de descărcare, stocare și prelucrare date din înregistratorul instalat la bordul aeronavelor AN-26/30;
– testarea și evaluarea în vederea omologării la sol și în zbor, cu aeronavele IAR-330L, C-130 Hercules și C-271 Spartan a Sistemului de izolare și transport al personalului contaminat cu agenți biologici;
– coordonarea executării încercărilor în zbor de lansare a rachetelor aer-aer de proveniență estică si vestică de pe avionul MIG 21 LANCER, în poligonul Capul Midia
– testarea și evaluarea de acceptanță pentru avionul fără pilot SHADOW 600;
– testarea și evaluarea de acceptanță a avioanelor F-16 A/B MLU M5.2 (Plan de testare evaluare de acceptanță, Testarea evaluarea de acceptanță, Raport de testare evaluare de acceptanță).
– testarea și evaluarea de acceptanță a avioanelor C-27J Spartan livrate (Plan de testare evaluare de acceptanță, Testarea evaluarea de acceptanță, Raport de testare evaluare de acceptanță);
– studii de concept pentru aeronave cu și fără pilot
– dezvoltarea și aplicarea metodelor de modelare și simulare în activitățile de testare și evaluare;
– perfecționarea mijloacelor Hard-Ware și Soft-Ware destinate pregătirii și analizei misiunilor aeronavelor din dotarea SMFA;
– perfecționarea mijloacelor de prelucrare în timp real a informației în scopul dezvoltării metodelor de testare;
– dezvoltarea și aplicarea metodelor de monitorizare și predicție a siguranței în funcționarea produselor de aviație;
– elaborarea programelor de acceptanță pentru diverse produse de aviație;
– colaborarea cu institute, centre de cercetare-dezvoltare, instituții de învățământ superior și agenți economici în domeniul cercetării științifice și testării-evaluării produselor aeronautice.
Din anul 2007 Centrul are în compunere, pe lângă Comanda centrului, Secţia piloţi încercare, navigaţie şi meteorologie; Secţia cercetare ştiinţifică instrumentare sisteme şi achiziţii date; Secţia testare-evaluare şi aeronavigabilitate și Secţia pregătire aeronave și asigurare zbor.
În prezent, Centrul de Cercetare-Inovare și Încercări în Zbor are ca obiectiv principal recepția, testarea și evaluarea aeronavelor IAR-99 SM din cadrul Programului de revitalizare și modernizare a 10 avioane IAR-99 Standard derulat de Avioane Craiova SA. Acest program are ca obiectiv principal realizarea unor aeronave de școală și antrenament necesare pregătirii piloților pentru trecerea la zborul pe avioanele multirol F 16 Fighting Falcon. Totodată, programul are ca scop menținerea capabilității aeriene de sprijin aerian apropiat și intervenția împotriva țintelor aeriene de viteză mică.
Modernizarea include sisteme de avionică compatibile cu cele de pe avioanele F-16 (Head-up display, 3 displayuri multifuncționale moderne în cabina I, sistem de navigație inerțial / GPS, sistem de activare a armamentului fără cască DASH, etc.) precum și un sistem de avionică virtuală încorporat pentru antrenament live cu microprocesor și S/W specializat, capacități de sprijin aerian apropiat (CAS) și capacități de luptă aeriană cu ținte de viteză mică.
În decembrie 2023 au început probele la primul avion modernizat, iar în 13 martie 2024 CCIIZ a efectuat primul zbor de testare a avionului IAR-99 SM nr. 715. În prezent se află pentru încercări în zbor avioanele IAR-99 SM nr. 701, 703, 708, 705 din lotul de 8 avioane IAR-99 standard sosite în Avioane Craiova, până la această dată, pentru revitalizare și modernizare cu avionică de fabricație USA.
Contractul de revitalizare și modernizare a 10 avioane IAR-99 Standard ( nr. 701-708, 715 și 716) în configurația IAR-99 SM a fost semnat de Ministerul Apărării cu Avioane Craiova SA în 14 august 2020, dar programul de modernizare are o mare întârziere datorată și furnizării foarte anevoioase, de către Elbit Systems Ltd., a aparaturii de proveniență USA , invocându-se Forța majoră din contract ca urmare a pandemiei de COVID-19 și a perturbării lanțului de aprovizionare cu echipamente din SUA datorată războiului din Ucraina. Directorii de program sunt: cdor. ® Ionuț Arghiropol – de la Avioane Craiova și ing. Tudor Bistreanu, de la INCAS București.
La data de 16 octombrie 2024, avioanele nr. 715, 701,703 aveau lucrările de revitalizare executate, iar nr. 708 era în fază de modernizare, urmând în scurt timp să se înceapă probele la sol. Avioanele nr. 701 și 703 nu au terminat zborurile de testare-acceptanță la CCIIZ , iar nr. 705 este aproape gata cu lucrările de revitalizare și a început lucrările de modernizare. Dacă lucrările rămase de executat , testările și tragerile în poligon se finalizează la primele patru (nr. 715, 701,703,708) până la sfârșitul anului urmează să fie predate la fabric, urmând zborurile de recepție ale piloților Bazei aeriene Boboc. La avionul nr. 705, după terminarea lucrărilor de modernizare se vor efectua probele la sol și apoi va fi predat la CCIIZ pentru a urma programul de testare-acceptanță. Celelalte trei avioane sosite în fabrică erau în etapa de revitalizare (reparație capitală la celulă și instalațiile de bord, plus lucrări la motor) și se începuseră primele lucrări de modernizare. Acestea vor fi finalizate în 2025, probabil și ultimele două avioane care până la această dată nu au afluit la fabrică. Nu am putut vorbi cu șeful CCIIZ, acesta fiind la zbor.
În viitorul relativ apropiat, 5-7 ani, va trebui începută și modernizarea celor 11 avioane IAR-99 Șoim existente care au avionică la nivelul anului 1996, pentru a fi aduse și acestea la o configurație care să permită adaptarea piloților la zborul pe avioanele multirol F-16.
Tot în viitor, cercetarea științifică în domeniul aeronautic și industria aeronautică română ar trebui să abordeze Proiectul unui avion de școală – antrenament de Nouă Generație. INCAS București ar putea aborda acest proiect, ținând cont de faptul că începuse cu ani în urmă proiectul IAR-99 TD, realizându-se un Demonstrator tehnologic, ca punct de plecare pentru proiectarea unui avion nou. Această aeronavă de nouă generație este destinată, în principal, instruirii piloților pentru trecerea pe aeronave de generația a patra și a cincea și să răspundă multiplelor cerințe ale potențialilor clienți. Personal consider viabilă o nouă configurație de aeronavă cu secțiune transversală redusă, blindaj ceramic în zona cabinelor și rezervoarelor din fuselaj, sistem de propulsie mai puternic și mai economic (eventual motor turbofan ) cu tracțiunea de 22-28 kN, sistem de avionică digital avansat, sistem de instruire virtual încorporat, radar multimod avansat cu scanare electronică similar Elta EL/M-2032 sau AESA (de preferință), mărirea numărului punctelor de acroșare la șapte, prin adaugarea a două grinzi de acrosaj pentru rachete la capetele planurilor, capacități avansate de sprijin aerian al trupelor proprii și de atac asupra țintelor aeriene de viteză mică, performanțe și calități de zbor similar cu cele din această gamă, costuri de exploatare reduse și preț relativ mic de producție (10-14 milioane dolari USA). Această aeronavă, în raport de Cerințele operaționale ce trebuiesc elaborate de M.Ap., poate să includă și alte dezvoltări și tehnologii moderne. Ca să aibă un eventual succes la export, producătorul trebuie să convingă mai întâi Ministerul Apărării să cumpere un număr semnificativ de avioane pentru Forțele Aeriene. Avioane Craiova SA și alte entități aeronautice trebuie să țină pasul cu noile tendințe internaționale în domeniul aeronauticii, continuând astfel tradiția înaintașilor noștri în acest domeniu.
Comandor (rtr.) ing. Nicolae Constantin

Eu mă tem că s-a făcut (și încă se face) prea puțin îl legătură cu investițiile în “sistemul de testare și evaluare” al armatei române.
Se inițiază achizitii complexe de tehnica militară fără ca produsele care fac obiectul achiziției sa fie, mai întâi, supuse unui program complet de testare subevaluare operațională.
Altfel, riscam să găsim produsele achizitionate scufundate prin Dunăre sau prăbușite pe cine știe unde
Totuși, felicitări d-lui cdor (rtg) ing Constantin Nicolae pentru tot ceea ce a facut si inca face în susținerea programelor de testare evaluare a aeronauticii noastre militare.